Multe articole de înfierare a presei sub moguli. După o retorică exploatată frecvent şi politic. E clar, presa nu funcţionează cum ar trebui, dar nu poţi s-o acuzi de tabloidizare şi în acelaşi timp de manipulare politică. Tabloidizarea deşteaptă l-a dus pe adrian Sârbu în fruntea unei companii vestice importante. Cum explici asta?
Acuzaţiile “la grămadă” dovedesc necunoaşterea presei în adîncime. principala vină pentru care presa arată cum arată este a jurnaliştilor, a noastră. Se pare că ne pliem prea mult pe aşteptările şefilor, şi prea puţin pe aşteptările publicului. De cealaltă parte, publicul se poate dovedi dezgustător de previzibil. Mă plictisesc prin ineficienţă reacţii precum cea din 22 a Rodicăi Palade. Are fundamental dreptate, dar e atît de general şi de imprecis. E mai mult vorba despre veşnicul narcisism romanesc – cel care a generat o cultură a urii şi, deopotrivă, a linguşelii – ai noştri sînt sfinţi, ai voştri sînt demoni.