Traian Băsescu a ieşit şi ne-a asigurat că fratele său va ieşi din combinaţia incredibilă din comerţul cu arme. Gest firesc, restul răfuielii va avea probabil loc în familie. Ceea ce nu e firesc. Dacă Traian nu ştia, Mircea a făcut afaceri oricum cu numele preşedintelui – e o chestie care merită mai mult decît o urecheală în familie.
Mi-au plăcut precauţiile luate de Make înainte de publicarea articolului în Bursa. Altfel, au dat lovitura jurnalistică a anului. Cu toată cohorta antibăsesciana, vorba autorilor, care urlă oricum, azi mi s-a părut că s-a urlat chiar puţin. Nu-mi dau seama, or fi fost destabilizaţi de faptul că de data asta chiar puteau călca în picioare liniştiţi duşmanul de la Cotroceni. Sau poate sînt doar puţin descumpăniţi şi vom avea show în următoarele zile.