Gigi Becali deja îşi negociază locul în PE. Vadim o să recite probabil Doina lui Eminescu şi o să-i uimească pe jurnaliştii străini cu şcoala Săptămîna. Dar atît. Este circ, clovnerie, dar oportunismul extrem nu-i lasă să organizeze ceva cît de cît să fie nişte extremişti de care să te temi cu adevărat.
Eu sunt mai liniştit cu acest extremism bine prins într-o cuşcă de aur prin PE - e un perpetuu avertisment pentru ceilalţi despre cum nu trebuie să fie. Ei sunt într-un mod paradoxal garanţia că prostiile cele mari vor fi emise din doar o singură parte care, tradiţional, nu va fi luată în serios.