Costi Rogozanu: Cât respect merităm? Nu prea mult

Sunt puţin furios pe noi înşine. Merităm respect exact atâta cât dăm. Or, problema noastră este că acel mitizat „cetăţean simplu” nu e întotdeauna nici respectuos, nici „simplu”. Eu n-am cunoscut în viaţa mea decît cetăţeni complicaţi. Adică, într-o zi te pot scuipa în faţă, te pot înjura de mamă la semafor, în altă zi pot fi amabili şi zîmbitori.

Eu cred că aici e problema. E o afacere între noi, aşa-zişii cetăţeni simpli. Politicienii mă interesează abia după ce ne rezolvăm noi problemele între noi, abia după ce vom zîmbi mai mult, după ce ne vom răspunde la salut, după ce vom învăţa să ne contrazicem fără să ne rupem capetele.

Urlăm „ce-aţi făcut cu banii noştri?”, iar România este o ţară a evaziunii fiscale. Spunem că suntem europeni, dar cînd vine vorba de drepturi pentru minorităţi se ridică neanderthalienii din noi. Şi pot continua cu seria de ipocrizii româneşti la nesfîrşit. Ar trebui să ne respectăm vecinii, vînzătoarea care ne dă pîinea şi apa minerală, colegul de birou. Dacă ne iese cu ei, ne vom trezi peste zece ani că politicienii ne vor respecta. Dacă rămânem la fel de sălbatici, vom primi exact ce merităm.

Cînd ieşi în Occident, probabil cel mai mare şoc este acela că „ăia sînt mai liniştiţi”, sînt mai zîmbitori, nu „se stresează”, nu se încruntă aşa des, se prefac măcar amabili. E o iluzie venită din faptul că noi sîntem foarte sălbatici. Aşa că vreau să respect şi să fiu respectat. Dar aş vrea să nu fim prea ipocriţi.

Politicienii nu vor da respect pînă cînd nu vom învăţa, de exemplu, să respectăm votul... Ei bine, e crud ce vă spun, dar deocamdată avem exact politicienii pe care îi merităm. Dacă vom învăţa să ne respectăm între noi, imbecilii care ne enervează ne vor lua în serios atunci cînd vom striga. Numai că, deocmadată, ne credem fiecare cel mai deştept şi bazat. Or, astfel nu se schimbă nimic.

Semnează manifestul NOI VREM RESPECT.