Imaginile suprinzătoare au fost imortalizate în Chile de o echipă de astronomi de la Observatorul European, pe parcursul a zece ore, informează Daily Mail.
În imaginile surprinse se poate observa o regiune înconjurată de o masă de gaz, ce efectuează o mişcare circulară, regiune cunoscută şi sub numele de NGC 2264. Aceasta se află la o distanţă 2.600 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Unicorn, în apropiere de Orion.
William Herschel a fost primul care a descoperit acest spectacol uimitor din cosmos, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. El a observat pentru prima dată acest cluster luminos în 1784, iar cel mai strălucitor fragment a putut fi observat de Crăciun, doi ani mai târziu.
Privit cu ajutorul unui telescop de mici dimensiuni, ale cărui lentile inversează imaginea, clusterul seamănă perfect cu luminile strălucitoare ale unui pom de Crăciun. În vârful acestuia, poate fi observată o stea de mari dimensiuni, atât de strălucitoare încât poate fi văzută şi cu ochiul liber.
De fapt, acest cluster nu este nimic altceva decât un sistem multiplu de stele, care a apărut dintr-o mare de gaz şi praf cu câteva milioane de ani în urmă.
Cea mai mare parte a imaginii are culoarea roşie din cauza norilor uriaşi de gaz care strălucesc, fiind expuşi luminii ultraviolete emise de stelele tinere şi fierbinţi. Stelele, la rândul lor, se văd albastre, întrucât sunt mai tinere, mai fierbinţi, şi mult mai mari decât soarele sistemului nostru.
Imaginile au fost imortalizate cu ajutorul unei camere speciale care a fost ataşată la telescopul Societăţii Max-Planck, de la Observatorul La Silla din Chile.
Situat la aproape 2.400 de metri deasupra nivelului mării, în munţii din deşertul Atacama, Observatorul La Silla dispune de cel mai senin şi întunecat cer de pe toată planeta, fiind o locaţie ideală pentru studierea celor mai îndepărtate regiuni ale spaţiului.