Vineri, Tribunalul Argeş a respins o nouă cerere de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, iar avocaţii acestuia au depus recurs la această decizie.
Tot vineri, Cornel Penescu a fost dus şi la DNA Piteşti, unde a stat aproximativ două ore. "Mi-a fost prezentat materialul de urmărire penală", a spus Penescu, la ieşirea din sediul DNA.
Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost arestat preventiv în data de 14 aprilie, în aceeaşi zi când au fost arestaţi şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, Gheorghe Constantin, pentru două infracţiuni de luare de mită, Liviu Ilie Făcăleaţă, persoană din anturajul finaţatorului FC Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut o infracţiune de dare de mită şi o infracţiune de complicitate la dare de mită în formă continuată, şi Cristian Dan Libertatu, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, acuzat de o infracţiune de luare de mită.