Răspunsul mânios dat de Theodor Stolojan la scrisoarea lui Emil Constantinescu mă pune pe gânduri. Avem de-a face cu o reacţie de mânie sau una de tupeu.
Sau pur şi simplu cu una de ochii lumii, pentru a-şi acoperi bubele mai noi sau mai vechi. Probabil că Theodor Solojan s-a supărat de faptul că ar fi fost ştampilat cu sintagma „apropiat al Securităţii“. Dar marele nostru economist şi hotelier n-a explicat niciodată contribuţia sa la recuperarea aurului din Elveţia: „În calitatea sa de membră a Comisiei Dunării, ţara noastră avea depusă drept garanţie în Elveţia, la Banca Reglementelor Internaţionale de la Basel, cantitatea de 50 de kilograme aur pur. Întrucât venise momentul ca această garanţie să ne fie returnată, s-a constituit o delegaţie formată din reprezentantul Băncii Naţionale (Vieriţă), cel al Ministerului Finanţelor (Stolojan), cel al Direcţiei Consulare din MAE şi cel al Centrului de Informaţii Externe (colonelul Stelian Octavian Andronic), delegaţie care s-a deplasat la Basel pentru a definitiva formalităţile de predare a aurului“ (36 de ani în serviciile secrete ale României, 2008, pag. 240).