De “Zilele Tineretului”, Monica Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului, a tocat fără milă şi licitaţie 630 de mii de euro. Pe Monicuţa n-o interesează cum au fost cheltuiţi banii, ci doar dacă obiectivul final a fost atins. Care era obiectivul final? Să strângă 100 de mii de oameni la evenimentele din toată ţara. Care erau evenimentele, asta nu ne mai spune Monicuţa. Evenimentul era să fie şi EBa de faţă la evenimente. EBa a fost de faţă, că era în campanie electorală, a urcat pe scenă, s-a zbănţuit, a vorbit şi pentru că tot candida, i-a apărut o donaţie de 100 de mii de euro în conturi.
În fine, banii ministerului s-au dus izmană pe călător şi acuma se chinuie o oaste de ziarişti să afle ce vină are Monicuţa din chestia asta, că are o vină cât casa. Mie cel mai mult la Monicuţa îmi place nasul ei de momârlancă. Momârlanii sunt ciobani jieni, care înainte de a ajunge miniştri, mănâncă sloi şi beau ghinţură. Cel mai tare se tem momârlanii de strigoi. Ca să nu-i atace strigoiul, momârlanii dezgroapă morţii şi le înfig o ţepuşă în inimă. Momârlancele tinere fug de casă de strigoi, dansează, după care îşi iau doctoratul în economie şi se înscriu în partid.