"Dinamo are o grupă destul de grea, o grupă balcanică cu dominaţie austriacă ca pe la 1840. Echipa noastră trebuie să meargă pe linia din meciul cu Slovan, disciplină, unitate, să lupte cu destinul. Dinamo are cam 30-40 la sută şanse de calificare", a afirmat Cornel Dinu la GSPTV.
Dinamo Bucureşti a fost repartizată în Grupa F a Ligii Europa alături de formaţiile Panathinaikos Atena, Galatasaray Istanbul şi Sturm Graz. Primele două clasate se vor califica în 16-imile competiţiei.
Cele şase etape din grupă se vor disputa la următoarele date: 17 septembrie, 1 octombrie, 22 octombrie, 5 noiembrie, 2/3 decembrie şi 16/17 decembrie.