"Practic, singurul pas înainte este faptul că ar urma să se constituie
o comisie interministerială care să lucreze la corectarea legii. În
rest, nu s-a rezolvat nimic, astfel că marţi, 15 septembrie, vom
picheta sediul Parlamentului, iar pe 5 octombrie va fi grevă generală.
Despre calendarul protestelor după 5 octombrie nu pot spune nimic acum,
rămâne să discutăm cu reprezentanţii celorlalte confederaţii
sindicale", a spus Cornea.
Executivul a acceptat să introducă în Legea unitară a salarizării în
sistemul bugetar o prevedere care să permită efectuarea de corecţii la
actul normativ până în 30 iunie 2010, de către o comisie
interministerială constituită în acest scop, au spus sindicaliştii, la
finalul negocierilor de sâmbătă. Citeşte mai mult despre această decizie AICI.
Guvernul menţine calendarul anunţat şi îşi va asuma răspunderea
pe actul normativ, au precizat sindicaliştii.
Executivul a decis că îşi va angaja răspunderea pe
Legea educaţiei naţionale, Legea privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice şi pe Legea privind
reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea
cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea
acordurilor cu Comisia Europeană şi FMI.
Reprezentanţii sindicatelor din educaţie, administraţie publică,
sănătate şi poliţiştii au anunţat că aproape 800.000 de bugetari
vor declanşa o grevă generală de o zi în data de 5 octombrie şi vor
organiza un pichet în jurul Parlamentului pe 15 septembrie, fiind
nemulţumiţi de ultima formă a Legii unitare de salarizare pe care
Guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea în Parlament.