Sărbătoarea a reunit copii de toate vârstele. Părăsiţi de părinţi, străzile le-au devenit case încă de la primii ani din viaţă, iar ţigările şi sticla de alcool au ţinut loc jucăriilor. Marcel este unul dintre ei: "primul pericol, cel mai mare, este drogul. Toţi copiii care ajung pe stradă ajung să se drogheze".
Aşa că a ales să accepte ajutorul celor de la o fundaţie din Capitală, iar viaţa i s-a schimbat: a început iar şcoala şi face practică la o tâmplărie în timpul liber.
Petrică Paraschiv a stat nouă ani la o casă de copii, după aceea a fost înfiat. Acum are un loc de muncă bine plătit care îl scuteşte de grija zilei de mâine. Anul trecut, aproximativ 1.300 de copii au fost părăsiţi de mame la naştere. Tot anul trecut au dispărut de acasă aproape 3.400 de copii în România.