Echipele mixte vor consulta şi trata afecţiunile dentare ale copiilor instituţionalizaţi şi îi vor iniţia în profilaxia dentară. Campania destinată copiilor din centrele de asistenţă socială din Europa de Est se desfăşoară pentru al patrulea an consecutiv în România. Bilanţul celor trei ani de campanie desfăşuraţi arată 145.000 de kilometri parcurşi, 203 centre de asistenţă socială abordate, 12.714 intervenţii efectuate pentru tratarea a 4.607 copii.
Caravana acţionează în România începând din 4 iunie, concentrându-se pe judeţele situate în sudul României, unde va ajunge la peste 1.800 de copii.
Cabinetul mobil al caravanei include trei unităţi complet echipate cu câte cinci intrumentare cu sistem auto-dezinfectant, echipament laser, ultrasunete, aer condiţionat şi o cameră video prin care întreaga operaţiune poate fi urmărită în direct pe internet. Spaţiul de tratament a fost gândit în aşa fel încât copiii să se simtă relaxaţi, prin culori, lumini şi muzică sau proiecţii de filme de animaţie.
Campania "Overland for Smile" se desfăşoară sub înaltul patronaj al Ambasadei Italiei la Bucureşti, al UNIMPRESA România şi cu sprijinul Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice din România (UNAS).
Iniţiat în 1995, proiectul "Overland for Smile" are ca scop asistenţa medicală stomatologică gratuită a copiilor instituţionalizaţi din toată lumea, transmiterea informaţiilor de prevenire a afecţiunilor dentare către persoanele care sunt în contact permanent cu copiii şi promovarea de schimburi de experienţă între asociaţiile stomatologice şi universităţile de profil din România şi Italia. În ultimii şase ani, caravanele Overland au străbătut peste 1,5 milioane de kilometri prin cele mai inaccesibile zone din 121 de ţări.