Cariera omului de afaceri american, care deţinea şi o casă de discuri, a fost marcată de scandaluri cu mulţi dintre clienţii săi, inclusiv cu membrii trupelor The Beatles şi Rolling Stones.
În cariera sa de peste 50 de ani, Allen Klein s-a bucurat de o reputaţie asemănătoare unui gangster, practicile sale în afaceri, nemiloase, fiind rivalizate de mulţi. El a câştigat însă respect cumpărând cataloage de melodii ale unor artişti cunoscuţi şi aranjând contracte bogate clienţilor săi. Reputaţia sa nu a fost afectată nici atunci când a fost condamnat la două luni de închisoare, în 1979, pentru evaziune fiscală.
Klein a declarat la un moment dat că John Lennon l-a angajat să îi protejeze interesele financiare în Beatles deoarece soţia sa, Yoko Ono, vroia "un adevărat rechin, cineva care să ţină ceilalţi rechini departe".
Compania sa, ABKCO Music & Records, este una dintre cele mai mari nume independente într-o industrie controlată de multinaţionale.
Printre bunurile sale de preţ se numără înregistrări ale Rolling Stones, the Animals, Herman's Hermits, Bobby Womack, the Kinks, Chubby Checker, Bobby Rydell şi mulţi alţii. Klein deţine, de asemenea, peste 2.000 de drepturi de autor exclusive asupra compoziţiilor unor artişti, printre care Mick Jagger şi Keith Richards de la Rolling Stones.
Klein a intrat în industria muzicală prin auditarea unor case de discuri în beneficiul unor clienţi. Când descoperea că acestora li se datorează bani, lua jumătate din aceste sume, ca taxă.
În 1965 a început să lucreze pentru Rolling Stones, trupă pe care a manageriat-o timp de cinci ani, cu o taxă de 20%. Într-un final, membrii trupei s-au săturat de el, dar singura modalitate de a scăpa de Klein a fost să îi cedeze drepturile pentru principalele lor înregistrări şi pentru melodii precum "Satisfaction" şi "Jumpin' Jack Flash".
În 1969 şi-a oferit ajutorul lui John Lennon. George Harrison şi Ringo Starr au acceptat de asemenea să lucreze cu el, îm timp ce Paul McCartney s-a opus şi a preferat expertiza socrului său.
Printr-o serie de manevre complexe care au consecinţe şi azi, Klein a încercat să asigure controlul drepturilor asupra catalogului Beatles în beneficiul grupului, însă fără succes. 16 ani mai târziu drepturile asupra catalogului Beatles au ajuns la Michael Jackson. Relaţiile sale cu the Beatles s-au încheiat în 1970. În acel an, Harrison l-a "onorat" pe Klein într-o versiune a melodiei "Beware of the Darkness", prin versul "beware of ABKCO".
Funerariile lui Allen Klein au loc marţi la New York.