Astfel, contribuţiile cresc la 31,3%, de la 27,5% în decembrie 2008.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, excedentar până în octombrie
2008, a trecut pe deficit în noiembrie, cu un minus de 604 milioane
lei. Pentru întregul an 2008, Finanţele au prevăzut, în schiţa de buget
transmisă sâmbătă partenerilor sociali, un deficit la bugetul de pensii
de 725,8 milioane lei.
Joi, Guvernul a anunţat că majorează contribuţiile de asigurări sociale
cu 3,3 puncte procentuale, astfel încât să revină la nivelul celor
aplicate în prima parte a anului 2008.
Prin decizia Finanţelor de a majora peste nivelul luat iniţial în
calcul de guvern, bugetul asigurărilor sociale devine excedentar, cu un
plus de 221 milioane lei în acest an, faţă de un deficit de 70 milioane
lei, cât s-ar fi obţinut cu o majorare cu doar 3,3 puncte procentuale.
Un alt plus de încasări se obţine şi prin blocarea contribuţiei la
fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) la 2% în acest
an, fiind anulată creşterea la 2,5% din programarea anterioară.
"Prin majorarea cotei contribuţiilor de asigurări sociale la 31,3%,
bugetul asigurărilor sociale va beneficia practic de creşterea cu un
punct procentual a contribuţiilor plătite către stat, întrucât se
câştigă atât din diferenţa faţă de nivelul anunţat de guvern în urma
şedinţei de joi, de 0,5%, cât şi din blocarea transferului de 0,5% a
cotei către pensiile private", a precizat, pentru NewsIn,
liderul Cartel ALFA, Bogdan Hossu.
Proiectul de buget transmis sâmbătă de Finanţe sindicatelor şi
patronatelor va mai fi discutat luni cu partenerii sociali, însă
blocarea contribuţiei pe pilonul II a fost propusă chiar de sindicate,
tocmai pentru a susţine bugetul pubic de pensii.
Astfel, pentru anul 2009, cota de contribuţie de asigurări sociale
pentru condiţii normale de muncă datorată de angajator va fi de 20,8%,
iar cea datorată de angajaţi de 10,5%.
Totodată, proiectul bugetului asigurărilor sociale prevede o creştere a
contribuţiilor de asigurări sociale pentru condiţii deosebite de muncă
de la 32,5% în luna decembrie la 36,3% şi o majorare a cotelor de
contribuţii plătite de angajaţi şi angajatori pentru condiţii speciale
de muncă de la 37,5% la 41,3%.