Alături de Lăcătuşu, în echipa de alpinişti se mai află sunt doi englezi, un scoţian, un italian şi un ecuadorian.
Potrivit relatărilor telefonice ale lui Lăcătuşu, tabăra de bază a fost
instalată pe 1 iunie, la 3000 de metri altitudine şi -20 de grade
Celsius. După ce o furtună a împiedicat ascensiunea şi i-a întors pe
alpinişti la 200 de metri sub vârf, cucerirea "acoperişului" celei mai
mari întinderi de gheaţă din lume a avut loc cu succes şi s-a finalizat
cu o dificilă coborâre de 10 kilometri, pe schiuri.
Călătoria va continua cu ascensiunea unui vârf virgin din Munţii
Watkins, pe coasta estică a Groenlandei. Ascensiunea va fi realizată
fără tabere intermediare, într-un singur efort continuu. Vârful şi
traseul optim vor fi alese în funcţie de condiţiile de la faţa locului.
În ultima etapă a proiectului, traversarea completă a calotei glaciare
a Groenlandei, programată pentru luna septembrie, Lăcătuşu va pleca
împreună cu partenerul său, Cornel Coman. Aceasta va fi o nouă premieră
naţională, pe un traseu de 600 de kilometri care va fi parcurs pe
schiuri, de la est la vest, pe Cercul Polar de Nord.
Expediţia este filmată şi vor fi efectuate observaţii de teren care să
contribuie la cunoaşterea impactului încălzirii globale şi al
modificărilor climatice recente asupra reliefului glaciar groenlandez.
Geolog, cameraman şi instructor alpin din Piatra-Neamţ, Constantin Lăcătuşu este românul cu cel mai bogat palmares alpin. A reuşit peste 30 ascensiuni externe în premieră românească, fiind printre altele primul care a ajuns pe Everest, la 8.850 de metri, în 1995. Lăcătuşu mai are în palmares cinci premiere mondiale şi 11 expediţii în Himalaya.