La Sânmartin, cea mai mare teamă a oamenilor este teama de vecin. Pe de o parte, maghiarii îi acuză pe romii din sat că fură şi că sunt agresivi
De cealaltă parte, romii se consideră victimele conflictului şi spun că dorm în pădure ca să nu fie bătuţi.
Conflictul dintre unguri şi romi este mai vechi. În luna iulie, spiritele s-au aprins. Maghiarii au dat foc unui grajd şi
unei gospodării şi au spart câteva geamuri, exasperaţi - au spus ei - că
romii le fură tot şi că sunt violenţi. A fost o noapte de răzmeriţă cu
bâte şi coase. "Într-adevăr, au fost foarte, foarte multe furturi. Romii au făcut furturi că sunt foarte săraci'", a recunoscut Ioni Geza, preşedinte Partida Romilor Harghita.
Autorităţile au încercat să-i facă pe cei peste 2.000 de oameni din Sânmartin să trăiască în linişte. Reprezentanţii celor două tabere au semnat chiar şi o înţelegere, care ar trebui să liniştească spiritele.