Cei doi au venit astăzi la sediul central al PSD şi şi-au aruncat cuvinte grele.
"Din punctul meu de vedere, senatorul Ion Vasile aparţine trecutului şi indiferent dacă va rămâne preşedintele organizaţiei, el aparţine trecutului", crede Carmen Moldovan. Pe de altă parte, senatorul Ion Vasile spune că Moldovan nu este membru PSD Buzău şi nu are legătură cu această filială. Mai mult, el califică intervenţia lui Carmen Moldovan drept una "neruşinată".
Conducerea centrală a PSD trebuia să judece astăzi scandalul de la Buzău. Nu s-a luat însă nicio decizie, pentru că întâlnirea liderilor de la Buzău cu Mircea Geoană a fost amânată.
Presa vehiculează că mai mulţi şefi de organizaţii PSD ar putea fi schimbaţi din funcţii la solicitarea lui Mircea Geoană. Printre aceştia s-ar afla şi baronii partidului, care şi-ar fi exprimat nemulţumirile chiar şi la ultima şedinţă a Biroului Permanent Naţional, când Geoană a încercat să suspende din funcţie doi şefi de filială. Potrivit cotidianului Adevărul, este vorba despre preşedintele interimar de la Tulcea, Dan Verbina, apropiat al lui Miron Mitrea şi despre preşedintele PSD Buzău, senatorul Ion Vasile.