Cele cinci machete câştigătoare vor fi publicate în săptămâna 5-9 octombrie în pagina Media & Comunicare a cotidianului Business Standard, pe www.standard.ro şi pe www.iqads.ro. Marele câştigător al concursului este agenţia Griffon & Swans, care a obţinut cel mai mare număr de puncte, urmată îndeaproape de Creativ Pro Design şi LiteBox.
"Business Standard a demonstrat că se poate ieşi (d)in tipar, atât prin conţinutul său editorial, cât şi prin layout, aşa că am vrut să-i provocam şi pe alţii s-o facă. Creativitatea n-ar trebui stavilită de formate, aşa că ne-am propus să dăm agenţiilor de publicitate ocazia de a-şi demonstra potenţialul creativ. A fost, fără îndoială, o provocare, dar rezultatele ne fac să credem că acest concurs va deveni doar prima ediţie a unei competiţii cu care vom reveni", spune Ruxandra Predescu, Director Marketing, Business Standard.
Concursul de machete necovonvenţionale “Ieşi (d)in tipar!” s-a desfăşurat în perioada 7 septembrie – 1 octombrie. 30 de agenţii de publicitate au “ieşit (d)in tipar” şi şi-au înscris machetele de autopromovare în competiţie. În perioada 28 – 30 septembrie, juriul, format din toţi participanţii, a votat cele mai creative şi neconvenţionale execuţii. Fiecare agenţie participantă a acordat rating-uri în intervalul 1 (minim) – 5 (maxim) pentru fiecare execuţie din concurs, mai puţin propria machetă.
Promovarea concursului a început din perioada festivalului de publicitate neconvenţională ADfel, organizat de IQads în perioada 31 august – 6 septembrie. Cotidianul de afaceri Business Standard a publicat o serie de machete neconvenţionale prin care a promovat competiţia, invitând agenţiile româneşti de advertising sa iasă, la propriu, din şi în tipar.
Toate machetele înscrise în concurs pot fi vizualizate aici.