Cea mai frumoasă vacanţă a mea a fost acum doi ani, când am mers împreună cu soţia în Grecia. Tocmai dădusem un tun, dacă îi pot spune aşa, şi aveam ceva bani la noi să ne putem permite multe. Am mers cu maşina în Halkidiki.
Am stat 7 zile, dar nu ştiu dacă am dormit 24 de ore. În fiecare zi mergeam la plajă 2-4 ore, apoi colindam în împrejurimi. Aveam maşină şi puteam merge oricât, am făcut însă şi excursii cu autocarul la Salonic şi la Meteora, unde am simţit cum ne încărcăm pozitiv. Locul acela are într-adevăr ceva special. Am făcut şi cumpărături, am mâncat bine, ne-am distrat şi ne-am iubit până în zori.
Noi nu avem o casă a noastră, locuim cu părinţii, iar intimitatea noastra este aproape nulă, însă acolo am simţit că suntem liberi. A fost ca o lună de miere pentru mine, cred că şi pentru ea. Nu ştiu dacă are importanţă unde mergi.