După concertul din România, Madonna a plecat în ţara vecină, însă şi acolo concertul său a provocat probleme. Mai ales pentru naţionala de fotbal, care sâmbătă va juca cu Muntenegru, un meci contând pentru preliminariile CM 2010, chiar pe stadionul "Vasil Levski" din Sofia, arenă unde a avut loc şi concertul divei. Din nefericire pentru fotbaliştii bulgari, cei 55.000 de fani prezenţi la concert au călcat iarba în picioare, iar gazon a devenit impracticabil pentru meciul cu Muntenegru.
Oficialii federaţiei de la sud de Dunăre au dat vina pe organizatori şi pe administratorii stadionului. "E o ruşine. Administratorii stadionului ştiau de un an şi jumătate când va avea loc partida cu Muntenegru. Cum e posibil sa permiti organizarea unui concert cu putin timp inaintea meciului?", a declarat directorul sportiv al naţionalei Bulgariei, Nasko Sirakov. Şi selecţionerul s-a declarat şocat de starea gazonului: "Nu e deloc iarbă pe teren. Aceşti oameni habar n-au cum trebuie păstrat un stadion. Ar trebui să-i acuzăm de crime împotriva fotbalului".
Bulgaria e pe locul trei în grupa a 8-a preliminară, cu 8 puncte din 6 meciuri. Italia e lider, cu 14 puncte din 6 meciuri, urmată fiind de Irlanda, cu 13 puncte din 7 partide. În concluzie, meciul cu Muntenegru, de pe Vasil Levski, e unul crucial pentru bulgari, dacă naţionala lui Stoilov mai vrea să participe la CM din 2010 din Africa de Sud.