Informaţiile pe care le-a furnizat, joi, reprezentantul PRO TV S.A. Costi Mocanu, dau un cu totul alt curs anchetei parlamentare.
În esenţă, informaţiile sugerează că Ministerul Tineretului a plătit pentru ceva care fusese plătit deja. Se pare că evenimentul din 2 mai, de la Costineşti, a fost plătit de Media Pro Pictures, şi nu de Ministerul Tineretului.
"Bugetul total al acestei acţiuni a fost suportat de Media Pro Pictures şi partenerul ei comercial în această acţiune, care este firma Nestle. Noi am cumpărat drepturi de televizare pentru acest eveniment, noi Pro TV S.A.", a explicat Mocanu.
Social-democratul Robert Negoiţă a cerut directorului executiv Pro TV S.A. să pună la dispoziţia Comisiei contractele încheiate cu firma de publicitate contractată de Ministerul Tineretului, Mocanu arătând că nu are nicio problemă în a pune la dispoziţia membrilor Comisiei toate documentele de care este nevoie. "Să nu ne cereţi însă un contract direct între noi şi Ministerul Tineterului şi Sportului, pentru că el nu există", a încheiat Mocanu.
Afirmaţia lui Costi Mocanu a dat naştere unor noi dezbateri în cadrul Comisiei pe seama identităţii instituţiei care a făcut plăţile: Media Pro Pictures, sau Ministerul Tineretului?
În cazul în care plata a fost făcută de Media Pro Pictures, membrii Comisiei se întreabă, pe bună dreptate, unde s-au dus banii ministerului. Vorbim de nici mai mult nici mai puţin de 125.000 euro.
La aceste întrebări membrii Comisiei speră să primească un răspuns săptămâna viitoare. La audierile de luni sunt aşteptaţi atât reprezentanţii Media Pro, cât şi cei ai firmei Artizan S.R.L., firma care a organizat evenimentul de la Costineşti.