"În Occident, în special în Germania şi în Franţa, există numai câteva nume care circulă: Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Doina Rotaru, Liviu Dănceanu, subsemnatul şi dintre compozitorii români care locuiesc în străinătate, Costin Miereanu, Horia Surianu... Muzica acestora se mai cântă şi în America, Spania şi puţin în Italia“, spune compozitorul Dan Dediu, rectorul Academiei Naţionale de Muzică, într-un articol din Cotidianul.
Există uneori comenzi, dar foarte rare şi ocazionale, adaugă compozitorul Nicolae Brânduş, pentru că această „muzică contemporană clasică e mai degrabă promoţională, nu comercială, şi se cântă doar la festivaluri, în concerte speciale“.
Cu toate astea, „muzica românească de azi e considerată foarte interesantă datorită sonorităţii ca atare“, ţine să precizeze compozitorul Sorin Lerescu, preşedintele secţiunii naţionale române a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană.
La începutul anilor ’90, muzica clasică contemporană românească se cânta mai mult în străinătate decât în România. „Acum se cântă în ţară, la festivaluri, la Filarmonică, dar nu atât de mult cât ar trebui“, spune Dan Dediu. De 20 de ani, muzica originală contemporană nu mai există în programele ordinare de concert şi acesta e un mare deserviciu făcut capacităţii creatoare a compozitorilor români, se plânge Nicolae Brânduş.
„În programele obişnuite nu sunt decât clasici. E o problemă de management şi într-un fel de laşitate a dirijorilor români care, când pleacă în străinătate, tot cu Rapsodiile lui Enescu se duc. Ştiu opere care ar prinde foarte bine dacă ar fi bine puse în scenă. S-a spus: nu ar veni lumea. Ba ar veni, dacă ar fi bine puse în scenă“, continuă acesta.
Citiţi mai mult în Cotidianul.
