Ministrul Economiei s-a întâlnit vineri cu membrii Consiliului de
Administraţie al CNH, dar şi cu liderii sindicali şi s-a
declarat nemulţumit de managementul actualului director al companiei.
Sindicatele, cât şi oficiali din conducerea companiei, au afirmat că în
luna august este posibil ca minerii să nu-şi mai primească salariile,
din cauza lipsei de lichidităţi.
"Asupra conducerii executive a CNH vom lua luni o decizie. Nu sunt
mulţumit de faptul că s-a aşteptat mult prea mult, mai ales într-o
situaţie de criză. Un manager trebuie să găsească soluţii să constate
şi, din păcate, aici, la CNH, trebuie mai multă dinamicitate, mai multă
implicare. Sper ca de luni să intram în normalitate", a declarat
ministrul.
Ministrul a anunţat că va mai face în luna iulie o vizită în Valea
Jiului, împreună cu ministrul Finanţelor, pentru a găsi "cele mai bune
soluţii pentru demararea programului investiţional care să ducă la
creşterea productivităţii CNH".
În ceea ce priveşte lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli al
companiei pentru anul 2009 - motivul principal pentru lipsa programului
investiţional, potrivit sindicatelor - ministrul Economiei susţine de
vină sunt unele dispute dintre ministerul pe care îl conduce şi cel de
Finanţe.
Faptul că CNH Petroşani nu are încă un buget de venituri şi cheltuieli
pe acest an a dus la imposibilitatea încheierii unui nou contract
colectiv de muncă, în prezent activitatea desfăşurându-se în baza
prevederilor din documentul încheiat în anul 2008, care a expirat în
luna aprilie. Lunar, contractul este prelungit prin acte adiţionale.