"Interpretarea greşită a legii sau necunoaşterea ei din către Guvernul României a adus prejudicii mari companiei Sky Europe şi vom
cere despăgubirii autorităţilor. Nu ştiu acum exact
valoarea pagubelor, dar suma se va ridica la câteva zeci de mii de
euro", a declarat directorul Sky Europe, Tomasz Zeglinski.
Avionul urma să plece de pe Aeroportul Băneasa spre Viena pe 23 iunie,
la ora 22.00. La îmbarcare, pasagerii au aflat că aeronava va avea două
ore întârziere. Apoi, au fost informaţi că avionul nu mai pleacă deloc. "Cei de la handling ne-au anunţat că avionul este sechestrat la sol. N-am primit nicio informaţie de la comandantul
aeroportului, nici de la compania Sky Europe", a spus unul dintre pasageri.
Oficialii Aeroportului Băneasa au confirmat că avionul a fost reţinut
la sol din cauza datoriilor companiei. Tomasz Zeglinski a susţinut că sechestrarea avionului este ilegală. "Ne-au cerut să le plătim datoriile, ceea ce nu avem voie să facem conform legii din Slovacia şi care se aplică pe teritoriul UE", a explicat aceasta.
Conflictul a fost rezolvat pe 24 iunie după negocieri între reprezentanţii
ambasadei Slovaciei şi oficiali din Ministerul Transporturilor.
Compania slovacă Sky Europe a intrat pe 22 iunie în faliment pentru a se reorganiza şi are datorii de peste 100 de milioane de euro.