Inițiativa aparține Lituaniei. ”Avem nevoie de informaţii privind situaţia reală a opozanţilor regimului din Rusia. Este mai bine să primim informaţii la prima mână”, a declarat ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, citat de Agerpres.
Cei doi opozanți care vor merge la Bruxelles sunt Ivan Jdanov și Leonid Volkov, care conduce reţeaua regională a lui Navalnîi. În prezent, acesta locuieşte în Lituania.
Întâlnirea va avea loc cu o zi înaintea reuniunii miniștrilor din statele membre, la care se va discuta despre eventuale noi sancţiuni ale UE împotriva Rusiei.
Adoptarea unor noi sancțiuni a fost adusă în discuție recent de Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în urma vizitei făcute la Moscova. Atunci, trei diplomaţi europeni au fost expulzaţi. Deși vizita sa ar fi trebuit să fie consacrată situației lui Aleksei Navalnîi, autorităţile de la Moscova au respins cererile liderilor europeni de eliberare a opozantului. Impunerea unor noi sancțiuni este susținută și de Polonia și țările baltice.
Susţinătorii lui Navalnîi au solicitat UE să-i sancţioneze pe oligarhii ruși care îl susțin pe Vladimir Putin și îi finanțează regimul.
Relaţiile între UE şi Rusia, deja tensionate după anexarea în 2014 a Peninsulei Crimeea şi conflictul din estul Ucrainei, s-au degradat şi mai mult după arestarea lui Aleksei Navalnîi şi condamnarea sa la doi ani şi opt luni de închisoare la revenirea sa din Germania, unde a fost tratat după otrăvirea cu un agent neurotoxic.
Citește și: ”Rusia, acuzații fără precedent la adresa Curții Europene a Drepturilor Omului: ”Intervine grosolan!”