"Am informat colegii din conducerea partidului nostru cu privire la demersul pe care coaliţia Opriţi codurile a făcut-o la nivelul conducerii Parlamentului. Considerăm că o dezbatere în societate reprezintă calea de urmat şi aşteptăm şi din partea preşedintelui Băsescu, la întâlnirea cu această coaliţie de mâine, nuanţarea poziţiei sale", a declarat Mircea Geoană, preşedintele PSD.
Geoană a mai subliniat că data de 15 mai pentru adoptarea codurilor este nerealistă.
"Nu cred că sunt multe lucruri de rezolvat, ci de respectat decizii luate în coaliţie. Ascultăm cu interes părerile lui Geoană, sper să nu le schimbe de pe o zi pe alta, dar propunerile privind data de 15 mai îi aparţin", a declarat secretarul general al PD-L, Vasile Blaga.
Marian Vanghelie, preşedintele PSD Bucureşti, consideră că democrat-liberalii "nu sunt cu picioarele pe pământ" când vine vorba de data adoptării codurilor. Acesta a afirmat că nu PSD, ci societatea încearcă să-i convingă pe membrii PD-L să renunţe la data de 15 mai.
"Cred că şi societatea civilă trebuie să-şi spună punctul de vedere pentru că, la un moment dat, creăm o dictatură dacă existăm numai noi, sistemul politic. Iar domnul preşedinte trebuie să înveţe şi el jocul democratic. Dacă după patru ani de experienţă nu a învăţat, urmează o perioadă de cinci ani de relaş şi mai vedem după aceea...", a spus Vanghelie.