Câteva sute de oameni au participat la slujba de sfinţire. La eveniment au fost prezenţi şi Mircea Geoană, preşedintele Senatului, şi patru foşti ministri PSD. Slujba a fost oficiată de un sobor format din 20 de preoţi.
Clopotele au fost turnate în bronz, într-un atelier cu o tradiţie de sute de ani din Germania, iar fabricarea lor a durat mai mult de trei luni şi reprezintă o donaţie a Asociaţiei Saşilor Bistriţeni stabiliţi în străinătate. Valoarea clopotul împreună cu ceasul care va fi montat în turn este de 120.000 de euro.
Realitatea TV a pregătit o ediţie specială moderată de Mihai Tatulici care a fost urmată de ceremonia de inaugurare a clopotelor Bisericii Evanghelice.
Lucrările de reconstrucţie a catedralei au fost posibile şi datorita donaţiilor care au fost făcute în urma campaniei Viitor pentru trecut.