Brokeback Montain, regizat de Ang Lee – care a câştigat cu acest film premiul Oscar pentru regie în 2005 – este povestea a doi cowboy, interpretaţi de Jake Gyllenhaal şi Heath Ledger care se îndrăgostesc.
În clipul TIFF 2009, cei doi actori români interpretează ciobani care îşi îngrijesc oile în Masivul Bucegi, fiind filmaţi în timpul unor scene pline de tandreţe, la final Vasluianu fiind întrebat de Cuzin: „Iar te-ai uitat la filmul ăla?”.
Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, joi, că organizatorii au oscilat între o parodie a Titanicului sau a filmului Brokeback Mountain și este convins că acest clip nu va stârni controverse. "Atâta timp cât e
ironic şi ia în derâdere un clişeu hollywoodian, nu văd nicio
problemă", a spus el.
Giurgiu a spus că, începând cu cea de a zecea ediţie, festivalul va evita să mai parodieze filme de Hollywood, pentru a-şi face reclamă.