Autoutilitara care a ajuns, miercuri, la locul accidentului de marţi, pentru a tracta trailerul armatei, a provocat un accident soldat cu o victimă şi un rănit, din cauză că şoferul macaralei autoutilitare a uitat să tragă frâna de mână, iar vehiculul agabaritic a scăpat în pantă peste un Logan.
Din cauza neglijenţei şoferului, care a lăsat maşina de câteva tone neasigurată în pantă, şi-a pierdut viaţa M. Ion, în vârstă de 59 de ani, şoferul autoturismului Logan care era oprit în spatele camionului, iar soţia şoferului, Mariana M., de 55 de ani, a fost rănită, suferind câteva fracturi şi a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în stare de şoc.
"Autoutilitara MApN a venit, în jurul orei 11:30, să ajute celălalt camion care s-a prăbuşit ieri (marţi - n.red.) în râpă. Şoferul a oprit în zonă şi a coborât fără să asigure corespunzător maşina, iar aceasta a luat-o la vale şi a lovit o Dacia Logan, care se afla în staţionare în coloană, în spatele autoutilitarei", a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Trei militari au fost răniţi şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov, în urma accidentului de pe DN1A, în care a fost implicat un autotractor cu trailer al Armatei, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spânu.
Potrivit MApN, vehiculul aparţine de Unitatea Militară 01545 Braşov,
accidentul având loc în jurul orei 12:40 în zona localităţii Săcele.
Autotractorul transporta un buldozer de la Brăila către UM 01545
Braşov.
În apropierea localităţii Săcele, autovehiculul militar a
ieşit de pe carosabil şi a acroşat copacii de pe marginea drumului. În
incident au mai fost implicate două autovehicule civile, fără alte
victime, informează MApN.