Nici de această dată gurul Gregorian Bivolaru nu le-a fost alături. El le-a facilitat comunicarea în mod telepatic.
În afara yoghinilor români, în spirală s-au prins adepţi veniţi din Danemarca, Finlanda, Marea Britanie, Germania şi Spania. Ei au susţinut că au încercat să atingă absolutul. Aceştia au spus că spirala este ca o baterie de energie care are efecte diferite de la persoană la persoană, cum ar fi diminuarea unor boli aflate în stare incipientă, stimulează creaţia, deschiderea afectivă sau autocontrolul mental.
Punctul maxim al acestei meditaţii a fost atins în jurul orei 13.15. Intrarea în marea spirală se face pe baza unei legitimaţii. Membrii MISA s-au adunat pe un teren viran de la ieşirea din Costineşti încă de la primele ore ale dimineţii.