Președintele PSD susține că va ignora restricțiile de circulație care ar putea fi impuse în perioada Sărbătorilor de Paște.
Ciolacu a explicat că decizia este una personală și că va purta mască, se va dezinfecta, dar nu va renunța la slujba din noaptea de înviere.
,,Ce facem de sărbătorile pascale? Nu ştiu, eu o să merg la biserică. Eu, în noaptea de Înviere, sunt la biserică. Voi merge la biserică, indiferent de toate restricţiile lor. Voi purta mască, mă dezinfectez, dar voi merge la biserică. Voi plăti amendă şi îmi asum fapta. Nu am nicio problemă. Eu v-am spus ce fac eu. Îmi asum decizia", a afirmat social-democratul, la un post TV.