Lidia Bărbulescu, care are 54 de ani, ocupă, din septembrie 2009, funcţia de preşedinte interimar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în locul lui Nicolae Popa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1978.
După absolvirea facultăţii, a fost, timp de nouă ani, judecător la
Judecătoria din Slatina. Apoi, între anii 1987-2001, a ocupat, pe rând,
funcţiile de judecător, preşedinte de secţie, vicepreşedinte şi
preşedinte al Tribunalului Olt.
În 2001, devine judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), fiind şi vicepreşedinte al acestei instanţe începând cu 1 aprilie 2003. Este membru al Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) din 2004. În perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2009, Lidia Bărbulescu a fost preşedinte al CSM. Ea a fost votată de 15 dintre cei 16 colegi din Consiliu. Doar procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a votat împotrivă. Judecătoarea a fost singura care şi-a depus candidatura pentru postul de preşedinte al CSM.
Magistratul Lidia Bărbulescu a fost aleasă, joii, cu majoritate de voturi, de Secţia de judecători a CSM preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, propunerea urmând să fie trimisă preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului semnând astfel de numiri.