Din nefericire, veştile chiar şi cele care par bune, au şi o parte mai puţin bună: ciclonul mediteranean care se anunţă pe drum spre noi şi care vine cu maxime ridicate, ne aduce şi ploi care, cel puţin în sudul ţării, se anunţă însemnate cantitativ, cu peste 10, chiar 15 litri pe metru pătrat.
De altfel, aproape nici o regiune nu scapă fără precipitaţii: în afara ramei carpatice, ne alegem cu ploi, lapoviţă şi ninsori, în timp ce în nordul Moldovei, ninge aşezat. În fine, chiar dacă în weekend aria precipitaţiilor se mai reduce, iarna rămâne pe poziţii.
Se face frig, temperaturile la amiază oprindu-se la cel mult 5 grade Celsius.