"Important a fost să câştigăm, să jucăm bine, să facem ce am exersat toată săptămâna, chiar dacă nu am avut prea mult timp. După acest meci, cred că avem toate premisele să credem că putem obţine rezultate bune chiar din această campanie şi că avem un viitor frumos. Atâta timp cât matematica ne permite, noi credem în calificare. Nu trebuie să intrăm pe teren gândindu-ne că nu mai avem nicio şansă. Sunt meciuri oficiale, în joc e imaginea fotbalului românesc şi ne reprezentăm ţara", a spus Chivu, pentru TVR.
Mijlocaşul Tiberiu Ghioane a redebutat la naţională după aproape patru ani de absenţă şi crede că victoria din meciul cu Lituania s-a datorat faptului că "tricolorii" au ştiut să profite de avantajul conferit de tehnica superioară celei de care beneficiază lituanienii. "Echipa a jucat bine, s-a implicat total. Orice început e greu, dar s-a văzut că am încercat să jucăm cu mingea jos, să punem accent pe atuurile noastre, pe calităţile noastre şi a fost bine. Toată lumea a jucat la fel de bine, nu cred că a ieşit cineva în evidenţă. Eu tot timpul am avut pasiune pentru fotbal şi când am fost chemat la naţională, am venit cu plăcere. Mă bucur că Răzvan a debutat cu o victorie şi că toată lumea e mulţumită", a punctat jucătorul legitimat la Dinamo Kiev.
Mirel Rădoi crede că victoria de la Marijampole demonstrează că eşecul din meciul tur cu Lituania, scor 0-3, la Cluj, a fost o greşeală irepetabilă: "Eu cred că meciul de la Cluj a fost o greşeală şi că acel scor nu s-ar mai repeta. Orice jucător ar fi mândru să obţină aprecieri de la un antrenor ca Răzvan Lucescu. Agresivitatea şi determinarea noastră au făcut diferenţa".