"De fiecare dată când echipa naţională are meci acasă, Cosmin Contra este transferat la Dinamo. Eu ştiu că am avut o discuţie cu Contra, şi el mi-a spus că singurul club la care va juca atunci când se va întoarce în ţară va fi Timişoara", a declarat Gheorghe Chivorchian.
În ultimul timp presa a scris că jucătorul lui Getafe, Cosmin Contra, ar putea ajunge la Dinamo, iar preşedintele bucureştenilor, Cristi Borcea, a declarat că s-a înţeles cu internaţionalul român pentru o revenire a acestuia la gruparea sa.
Cosmin Contra a evoluat la FC Timişoara între 1993 şi 1996, după care s-a transferat la Dinamo, formaţie pentru care a jucat 3 sezoane şi jumătate. Internaţionalul român a plecat apoi în străinătate şi a trecut pe la cluburi precum Deportivo Alaves, AC Milan, Atletico Madrid, West Bromwich, după care a revenit în România la FC Timişoara, în sezonul 2004-2005. În cele din urmă, Contra a ajuns în Spania la Getafe, iar în ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult despre o întoarcere a fundaşului în Liga I.