Chiriile pentru spaţiile amenajate în clădiri de birouri îşi vor menţine trendul descendent şi în prima parte a anului viitor, cea mai mare scădere fiind aşteptată la birourile din clasa B, amplasate în zonele centrale, susţin analiştii pieţei imobiliare.
“Anul viitor, pentru clădirile de birouri din clasa A, în zona centrală, preţul de ofertare nu va scădea. Va scădea preţul de contractare, însă nu foarte mult. Când spun clasa A, mă refer la spaţii din clădiri precum Bucharest Business Park sau Cathedral Plaza. În general, birourile din clasa A oferă condiţii optime pentru angajaţi”, a declarat pentru Business Standard Răzvan Gheorghe, managing director al agenţiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield.
El a explicat că, la începutul anului, nivelul chiriei la această clasă de birouri se situa între 19 şi 22 de euro/mp şi s-a menţinut până în prezent, în condiţiile în care tranzacţii nu prea au fost, iar unele companii căutau spaţii încă din 2008. În opinia sa, anul viitor este de aşteptat să scadă chiriile la spaţiile de birouri din zona centrală, dar care sunt încadrate în clasa B. \"Având în vedere că dotările nu se pot compara cu cele din clasa A, în acest caz s-ar putea observa o scădere de 10-15%, de la o medie de 14-18 euro/mp, cât este în prezent\", consideră Răzvan Gheorghe.
De cealaltă parte, în zonele periferice ale Capitalei, chiriile la birourile încadrate în clasa A ar putea înregistra scăderi uşoare, de câteva procente, de la o medie de 14 euro/mp, în timp ce clasa B va stagna la nivelul de 10 euro/mp, au mai spus analiştii imobiliari.