Datele producătorilor şi importatorilor de automobile arată că Renault Clio poate fi numit câştigător în competiţia vânzărilor de criză. În cinci luni, francezii au reuşit să vândă aproape 2.500 de unităţi. Preţul unei astfel de maşini cu un motor de 1,2 pe benzină are un preţ de pornire de 9.000 de euro cu TVA.
Locul secund este ocupat de KIA CEE'D care s-a vândut în aproximativ 2.200 de exemplare. Autoturismul, cu o capacitate cilindrică de 1.400 cmc, motor pe benzină, costă puţin peste 11.000 de euro.
Producătorul Hyundai a vândut şi el peste 1.500 de modele Accent. Preţul pentru această marcă, motorizare pe benzină, 1.4, porneşte de la 11.300 de euro. În topul celor mai bine vândute maşini noi, de import, se mai află Volkswagen Golf şi Ford Focus.