Se înalţă trufaşe în Munţii Trascău, unind abrupt Valea Mureşului cu
Valea Arieşului. Cheile Aiudului sau Cheile Vâlişoarei, cum le spun
localnicii, s-au format după ce Pârâul Aiudului s-a luptat zeci de mii
de ani cu stânca şi a învins-o. Frumuseţea lor ţi se dezvăluie încet,
doar răbdare să ai.
Pereţii de piatră străjuiesc de-o parte şi alta, impresionând prin
înălţimea lor, 250 de metri. Parcă ar vrea să pătrundă în cer. Stâncile
îi captivează ca un magnet pe alpinişti. Sunt nu mai puţin de 20 de
trasee marcate pentru cei care vor să escaladeze versanţii.
"Mie mi se pare mai mult un sport al minţii pentru că trebuie să
te gândeşti mult, să te uiţi întâi şi după aceea te duci şi te caţeri.
Dar fără antrenament te descurci mult mai greu", a spus o alpinistă.
Odată ajunşi sus, nu suntem decât noi şi cerul. Liniştea este, din când în când, sfredelită doar de corbi şi de susurul apei din vale. Aici pereţii se îndepărtează tot mai mult unul de celălalt, este semnul că am ieşit din defileul Cheile Aiudului. Coborâm ceva mai greu decât la urcare şi căutăm un loc primitor pentru odihnă.
La pensiunile care se află la câţiva kilometri de chei,
o cameră dublă costă 100 de lei pe noapte. Iar gulaş şi brânzoaice ca
aici nu mai găseşti. Cei care vor să fie aproape de munte se pot caza la cort, pe malul apei.
Plecăm din Cheile Aiudului după o zi plină. Ne conduc stâncile,
pădurile şi florile sălbatice. Suntem mulţumiţi, pentru că fiecare a
dat şi a primit. Muntele ne-a oferit din plin frumuseţea şi măreţia sa,
iar noi l-am răsplătit, pentru că i-am cercetat fiecare colţişor.
