Goalkeeperul în vârstă de 28 de ani nu a putut fi folosit în primele două etape ale returului tocmai din acest motiv, deoarece trebuia să achite fostei sale echipe, Sportul Studenţesc, o sumă de bani, aproximativ 200.000 de euro, încă din anul 2006.
Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) a luat pe 21 ianuarie hotărârea de a-l sancţiona pe Eduard Stăncioiu cu interzicerea dreptului de joc până la achitarea integrală a obligaţiilor de plată către SC FC Sportul Studenţesc, conform art.24 A, pct. 4, lit.b, din RSTJF.
Eduard Stăncioiu s-a transferat la CFR Cluj după începutul ediţiei de campionat 2006/2007, însă pentru ca mutarea să se realizeze, trebuia să fie liber de contract deoarece perioada de transferuri se încheiase. În urma unei înţelegeri cu patronul Vasile Şiman, portarul a semnat un act prin care se obliga să achite o sumă de bani pentru a putea rezilia contractul de comun acord, însă nici până acum nu a plătit, astfel că FRF i-a interzis să mai joace până la rezolvarea litigiului.
Derby-ul CFR Cluj-Rapid, din cadrul etapei a 20-a a Ligii I, este programat să se dispute vineri de la ora 20:45.