Dani a
primit pe lângă suspendare şi o amendă de 740 de lei, după
ce a fost eliminat în jocul din prima etapă cu Unirea Urziceni, scor
2-0.
Astfel, mijlocaşul clujenilor devine cel de-al treilea suspendat pentru
derby-ul cu Steaua, după ce miercuri, Comisia de Disciplină a FRF a
luat hotărârea să le acorde lui Culio şi Cadu câte două etape de
suspendare după incidentele din Supercupa României.
Partida dintre Steaua şi CFR Cluj, din etapa a 2-a a Ligii I, se va
disputa duminică, de la ora 20:45. După prima etapă, ambele formaţii au
câte 3 puncte, după ce ardelenii au învins Unirea Urziceni (scor 2-0),
în timp ce roş-albaştrii au trecut de Ceahlăul Piatra Neamţ (scor 2-0).
În altă ordine de idei, tot după jocul CFR Cluj-Unirea Urziceni, fotbalistul ialomiţenilor, Ricardo Gomes, a primit şi el o
etapă de suspendare şi o amendă de 740 de lei şi va lipsi astfel la
partida din etapa a doua cu Rapid. Cele două cluburi au primit şi câte
o amendă de 910 lei, iar clujenii au primit şi un avertisment din cauza
comportamentului spectatorilor.