CFR Călători introduce, în perioada 14 iunie - 30 septembrie, 34 de trenuri care asigură legături din Capitală şi din ţară spre litoral şi retur, pentru adaptarea traficului feroviar la solicitările călătorilor în sezonul estival.
Compania feroviară introduce 34 de trenuri din care două perechi intercity, şapte perechi rapid, patru perechi accelerat şi patru perechi de trenuri personale vor face legătură între principalele oraşe ale ţării şi litoralul românesc.
Astfel, zilnic vor fi circula trenuri dinspre Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Craiova, Reşiţa, Sighişoara, Braşov, Cluj Napoca, Satu Mare, Baia Mare, Dej, Miercurea Ciuc, Oradea, Timişoara, Lugoj, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Tecuci, Bârlad, Suceava, Bacău, Adjud.
Totodată, CFR Călători va suplimenta numărul vagoanelor în funcţie de solicitări.
Compania feroviară a decis ca în perioada de vară să menţină tarifarea în regim de tren personal pentru trenurile de rang superior, care circulă pe distanţa Constanţa-Mangalia şi retur.
Pe perioada derulării programului Litoral, se vor anula trenurile intercity Bucureşti Nord - Braşov şi retur, iar în circulaţia trenurilor personale pe distanţa Bucureşti - Constanţa vor fi făcute modificări.
Sursa: NewsIn