Oferta este valabilă pentru toate trenurile care fac legătura între Bucureşti şi staţiunile montane de pe Valea Prahovei: Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Braşov, pentru trenurile cu destinaţia Vatra Dornei din Bucureşti, Suceava, Iaşi, Cluj Napoca şi retur, pentru trenurile ce fac legătura între Bucureşti - Piatra Neamţ şi retur şi trenurile cu destinaţia Braşov din Galaţi, Cluj Napoca, Sibiu, Oradea şi Suceava, anunţă compania.
Biletele se pot procura din agenţiile de voiaj CFR sau de la ghişeele caselor de bilete din incinta staţiilor CFR cu anticipaţie maximă de 30 de zile. Călătorii care optează pentru oferta “Trenurile Zăpezii” nu pot beneficia de alte reduceri acordate în baza unor acte normative. Astfel, oferta va fi vândută ca opţiune de bază pentru cei care nu beneficiază de alte facilităţi.