Una dintre teoriile comun acceptate este că resturile care compun centura de asteroizi sunt de fapt rămăşiţe ale unui disc proto-planetar, dar rocile care orbitează Soarele au reprezentat întotdeauna o sursă de curiozitate. Acestea variază în compoziţie de la un amestec de gheaţă şi praf până la rocă vulcanică, fapt ce indică origini multiple.
Răspunsul la această întrebare, potrivit unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature, este că o parte însemnată din asteroizi sunt de fapt foste comete. Descrise ca „bulgări murdari” de gheaţă şi praf, cometele sunt obiecte singuratice, cu orbite eliptice în jurul Soarelui.
Cercetători din Franţa şi Statele Unite au realizat un model matematic al dezvoltării sistemului solar, atunci când planetele de abia se formau. Potrivit simulării, planetele mari, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun erau mult mai apropriate, între cinci şi 15 unităţi astronomice, de Soare.
Pe măsură ce planetele creşteau, orbitele lor au devenit din ce în ce mai instabile. După 600 de milioane de ani, Uranus şi Neptun au fost aruncate pe alte orbite. S-au ciocnit de un disc format din comete şi le-au împrăştiat prin tot sistemul solar. Multe dintre ele au fost capturate mai apoi de forţa gravitaţională a centurii de asteroizi, unde au rămas până în ziua de astăzi.
