La invitaţia Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Mădălina Dan a creat o nouă lucrare a cărei premieră a avut loc începând cu ora 19.30. În spectacol, au dansat alături de Mădălina, Maria Baroncea, Carmen Coţofană şi Mihaela Dancs.
În aprilie 2008, Mădălina Dan a participat la Springdance Dialogue din Olanda, unde s-a bucurat de succes. La sfârşitul anului trecut, tânăra coregrafă a fost aclamată la Tanzquartier Wien pentru piesa „Dedublarea”, pe care a prezentat-o în deschiderea unui program internaţional de spectacole intitulat „ALLREADY”.
Mădălina Dan a fost selectată alături de Andrea Bozic din Olanda şi Michael Pinchbeck din Marea Britanie să creeze o coregrafie care a avea premiera în luna aprilie a acestui an, în cadrul renumitului festival Springdance din Olanda.