Institutul Speciilor Rare şi pe Cale de Dispariţie (T.I.G.E.R.S.), din South Carolina, SUA, are exemplare din tipurile de tigru bengalez: tigrul regal bengalez standard (care este portocaliu cu negru), tigru regal alb bengalez (cu dungi albe şi negre), tigrul alb de zăpadă bengalez (alb complet, sau cu dungi aproape invizibile) şi tigru auriu bengalez (cu dungi roşcate şi portocalii). Vezi fotografiile mai jos.
Organizaţia de protecţia mediului, care se concentrează asupra tigrilor, are 67 de exemplare şi pretinde că acesta este cel mai mare grup de tigrii "muncitori" din lume.
"Tigrii bengalezi standard se găsesc în India, Laos, Cambodgia, Thailanda şi Malaezia, unde numărul lor a scăzut drastic, sub 1.000 de exemplare. Se crede că acum câteva mii de ani tigrii au venit din Siberia, unde erau portocalii cu negru. Dar în timpul ultimei ere glaciare, tigrii au fost forţaţi să migreze înspre sud, chiar către insula Bali, şi înspre vest, spre Marea Caspică. În timpul acestei migraţii, tigrii s-au adaptat diverselor medii. Aşa că, în timp, au devenit mai mici şi şi-au schimbat culorile, în funcţie de zonele unde locuiesc", a povestit dr. Bhagavan Antle.
În lume mai există doar 300-400 de exemplare de tigru regal alb, care trăiesc în captivitate, doar 30 de tigri aurii, şi 12 tigri albi de zăpadă, din care patru se află la centrul din South Carolina. Aproximativ 10.000 de tigri bengalezi standard există în captivitate şi doar 2.000-4.000 în sălbăticie.
Tigrul regal bengalez standard
Tigrul bengalez auriu
Tigrul bengalez alb
Tigrul bengalez alb de zăpadă