"Este un portar cu certe calităţi. Are anumită experienţă pentru că a apărat şi prin străinătate, iar în acest moment pot să vă spun că avem concurenţă pe postul de portar, un post sensibil în orice echipă. În primele etape, Savu a dezamăgit, iar Roheţki s-a accidentat în prima repriză a partidei cu Pandurii Târgu Jiu", a afirmat Florin Marin.
Goalkeeper-ul, care a mai evoluat în carieră la Mureşul Deva, Ghazal El Mahala (Egipt), Corvinul şi FC Bihor, crede că va reuşi să se impună la Ceahlăul. "Voi munci să fiu titular şi cred că Ceahlăul va face o figură frumoasă în Liga I. Tracul etapelor de debut în prima divizie a trecut. Cred că de acum vor apărea şi rezultatele", a spus acesta.
Lipitor este al patrulea portar din lotul Ceahlăului, după Alexandru Hărăguţă, Andrei Roheţki şi George Savu.