Cei doi contracandidaţi la alegerile prezidenţiale de duminică, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, nu mai pot să apară la tv pentru a-şi convinge electoratul să pună ştampila într-o anumită pătrăţică de pe buletinele de vot.
Le rămân activiştii de partid, agenţii electorali \"găleata portocalie\", \"plicul cu bani\" sau \"făina de cozonac\", dar Internetul a devenit cea mai bună sursă de propagare a mesajelor electorale în aceste ultime ore dinaintea scrutinului. Iar canalul este folosit din plin de ambii candidaţi.
\"Am incheiat ultima prezenta TV in campanie. Cum am spus si acolo, romanii au de ales intre un presedinte jucator si un presedinte jucarie\", scrie Traian Băsescu pe tvitter. În aceeaşi reţea socială, Mircea Geoană transmite: \"Am reuşit să demonstrez că pot fi liderul care îi uneşte pe români\", adăugând ulterior: \"România are nevoie de unitate, nu de scandal\", pentru ca în final să rămână la unul dintre sloganurile de campanie: \"Învingem împreună!\".