Ca şi Lucian Croitoru, noul premier desemnat va avea la dispoziţie tot 10 zile să-şi facă echipa şi să treacă testul Parlamentului. Marea dilemă este când va face Traian Băsescu o nouă nominalizare de premier: înainte de primul tur al prezidenţialelor, între tururi sau după alegeri, dacă va mai câştiga un mandat.
Dacă şi următorul cabinet va pica la vot în Parlament, Guvernul Boc va continua să se ocupe interimar de treburile curente ale ţării.
Oricâte guverne ar fi respinse, Traian Băsescu nu poate dizolva Parlamentul până la alegeri. Dizolvarea ar putea avea loc însă după prezidenţiale. Nu este însă şi obligatorie, ci numai o soluţie la latitudinea şefului statului.