Nu avionul, nu pilotul, nu vremea au fost de vină, ci o pasăre. Reporterul Realitatea TV, Andreea Dăscălescu, a aflat, în premieră, că ancheta a ajuns la final şi arată clar că, în timpul zborului, o pasăre a intrat la motor. Pilotul a supravieţuit. A reuşit să se catapulteze. Dar, chiar şi cu mărturiile lui, anchetatorii tot au avut nevoie de timp pentru a cerceta fiecare bucăţică din epava aeronavei. Vă arătăm imagini în exclusivitate, din ancheta accidentului de acum un an, de lângă Constanța.
12 iunie 2017. Un avion MiG 21 LanceR se prăbuşea în apropeiere de Nazarcea, judeţul Constanţa. Avionul decolase din baza de la Kogalniceanu şi efectua un zbor de antrenament. Pilotul, Adrian Stancu, a reuşit să se catapulteze. A urmat o anchetă de proporţii. După un an de la accident, am aflat, in exclusivitate, rezultatul anchetei.
Perturbarea s-a datorat ingerării unui corp străin în zbor. În urma inspectării amănunţite şi a examenelor de laborator, s-a ajuns la concluzia că motorul a funcţionat în parametrii normali înainte de aspirarea păsării. O vietate de doar câteva sute de grame a făcut praf în câteva clipe un avion de luptă de câteva tone. Dacă pentru Mig ul prăbuşit în apropiere de Constanţa există o soluţie finală, în cazul tragediei de la Feteşti, în care şi-a pierdut viaţa pilotul Florin Rotaru, cercetările sunt complicate.
Din informaţiile obţinute în exclusivitate de Realitatea TV, specialiştii ar trebui să refacă ultimele 6-7 secunde de pe caseta de la bordul avionului, o parte din interceptări fiind distruse la impactul cu solul. Şi mai există o concluzie preliminară: motorul ar fi funcţionat perfect până la prăbuşirea aparatului de zbor.
Din 1996, de când au fost modernizate MiG-urile, au avut loc 11 accidente aviatice. Şase piloţi au murit şi opt au reuşit să se catapulteze.