Sexul şi ştiinţa au avut o relaţie năbădăioasă în acest an. Dovadă multitudinea de studii care ba ne entuziasmează, ba ne dau fiori. Livescience a făcut inventarul celor mai ciudate lecţii despre sex din 2009.
Sexul are miros, au concluzionat realizatorii unui studiu publicat în The Journal of Neuroscience. Mai exact, mirosul unui bărbat este diferit atunci când acesta este excitat. Femeile pot chiar să facă diferenţa între mirosul de transpiraţie sexuală a unui bărbat şi un miros normal.
Fereala funcţionează la fel de eficient ca şi prezervativul, arată un studiu publicat într-o revistă americană dedicată contracepţiei. Doar 18% dintre cei care practică fereala au ajuns să lase însărcinată o femeie, spre deosebire de 17% care au păţit acest lucru folosind prezervativul.
Bărbaţii care au o viaţă sexuală activă atunci când au între 20 şi 40 de ani sunt mai predispuşi cancerului de prostată, spun cercetătorii de la Universitatea din Nottingham. Pe măsură ce ajung la vârste mai înaintate, chiar şi o activitate sexuală redusă îi poate salva pe bărbaţi de această boală.
Statul american a cerut producătorului de medicamente Bayer să îşi retragă reclamele la pastilele contraceptive Yaz. Motivele invocate sunt că acestea erau prezentate ca nişte arme redutabile în lupta cu acneea şi treceau cu vederea posibilele riscuri la adresa sănătăţii.
Şi motivele pentru care unele persoane nu se grăbesc să facă sex au fost decriptate de cercetători. Potrivit publicaţiei Journal of Theoretical Biology, femeile care întârzie momentul unui contact sexual acţionează în baza unui impuls biologic de a găsi bărbatul potrivit, în timp ce aceştia din urmă au o atitudine similară atunci când vor să arate că pot face faţă unei astfel de provocări.